Ganduri, Informatii si Idei …

Icon

DE CE? (dedicat unor studenţi)

Predau la anul I discipline care au ca obiective iniţierea şi aprofundarea utilizării calculatorului şi a unor produse program, zicem noi, de bază. De bază nu în viaţa de student! Şi asta se pare că nu se înţelege …

Procesare de text (Word). Se mai poate trăi într-o organizaţie fără procesare de texte? Sigur, se poate spune că există programe unde utilizatorul interacţionează cu un formular iar eventual text se introduce în căsuţe de text special create etc. etc. etc. Dar până acolo? Dar rapoartele, comenzile, inventarul, simplele cereri, mesajul comercial şi altele că nu am idei acum? De fapt am: mesajul scris cu un client de email, textul pe care îl scriu pe blog, volumul la care lucrez sau jurnalul personal – the story of my life ?

Realizarea de prezentări (Power Point). Nimic mai frumos decât să ştiu să fac o prezentare în care să îmbin o galerie foto, cu texte ale lui Khayyam, o selecţie plăcută a efectelor ce pot fi aplicate obiectelor de pe fiecare diapozitiv şi da, un fundal sonor inspirat din baladele rock (aş fi spus Tai Chi dar sunt mai aproape de Pink Floyd). Și de aici să aflăm că în companiile mari există compartimente specializate în transpunerea rapoartelor și a soluțiilor consultanților în prezentări (care vor fi oferite clienților).

Calcul tabelar (Excel). Aici consider că orice comentariu este de prisos. Tabele, rapoarte, grafice, centralizări, vizualizarea cu un click a unui set de date cu ajutorul formatării condiționate, funcții financiare … Și de aici: soluții ingenioase (vezi numărare celulelor ce au o anumită culoare sau adăugarea unei formule într-un comentariu), management proiecte (diagrame Gantt), management riscuri (@Risk), modelare riscuri (ModelRisk), instrument decisional (Decision Tools).    

SGBD (Access). În acest caz, da: e vorba de puţină specializare. Nu îmi vine momentan nici un exemplu în care aş putea folosi acest modul în viaţa personală. Însă avantajele unui program de gestiune a bazelor de date în viaţa unei companii sunt de necombătut: dezvoltarea şi gestionarea bazelor de date relaţionale, sistem uşor de utilizat chiar şi de nespecialişti IT,

Ah, cât de mult m-ar fi ajutat odată facilităţile de generare automată a cuprinsului unui lucrări sau fuziunea documentelor. Sau să înțeleg de ce între două rânduri de text este un spațiu așa de mare dar nu e vorba despre Enter?! Hmmmm: sweet Shift+F3 … Și ce tare mă enervau mesajele de pe ultimul diapozitiv (trimite la 100 de prieteni și vei salva planeta) și ce mult mi-ar fi plăcut să știu să le șterg, să îmi adaug propriile mesaje și să le trimit mai departe unei persoane dragi (eventual să se înțeleagă faptul că eu sunt cel care le-a creat). Cât despre tabele și generarea de grafice. Grafice de tip plăcintă. 😉

p.s.dacă nu înveţi la timp, ulterior vei avea de ales între două variante: vei plăti să facă altul sau vei învăţa (şi tot vei plăti)

Advertisements

Filed under: Academice

One Response

  1. simina says:

    As mai putea adauga un raspuns la “De ce”-ul pentru Excel: pentru a sti studentul cum sa scoata si sa aplice filtrele potrivite in fisierul cu programarea examenelor in sesiune. Pentru ca, mai de fiecare data, fisierul afiseaza implicit examenele doar pentru o singura formatie de studii sau o singura specializare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Arhiva

My Tweets

Blog Stats

  • 11,015 hits
%d bloggers like this: