Ganduri, Informatii si Idei …

Icon

Extrase de la evenimentul din Timisoara

În acest sfârșit de săptămână sunt la Timișoara și particip la 2nd Training on Software Services- Cloud computing. Am așteptări mari; cea mai mare dintre ele fiind să nu asist la un product presentation. Programul evenimentului încă nu mă luminează în această problemă. Este totuși prezentată o temă, Security Challenges of Future Internet-based Applications and Services, subiectul fiind unul de care sunt interesat.

Ziua de azi este dedicată programului cadru 7 – InfoDay on the Calls of FP7-ICT Programme. Nu mă aștept să devin un expert în scrierea de proiecte pe această linie după o zi de training (azi e de fapt o informare, duminică vom avea o sesiune dedicată redactării de proiecte), dar sunt interesat.

Până la această oră am asistat la informații utile prezentate de Viorel Peca (EC, Head of Unit INFSO-D2 – Network Media) și o prezentare pe zona financiar (aici) oferită de Alexandru Bocean (EC, Unit INFSO-S5 – External Audit). Suntem anunțați că toate prezentările vor fi online; asta e bine deoarece Viorel Peca are chiar acum o altă prezentare în care vorbește despre ce intenționează comisia UE să finanțaze în domeniul IT&C.

Înțeleg dintr-un grafic că UE e cam frustrată că pe zona cloud, software services, internet of services etc. nu prea sunt jucători din zonă, așadar cam aici se dorește finanțarea.

Advertisements

Filed under: Academice, Evenimente

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Arhiva

My Tweets

Blog Stats

  • 11,025 hits
%d bloggers like this: